Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

În fiecare an începând din 1991, în baza rezoluției Nr 45/106 a Organizației Națiunilor Unite (ONU), la data de 1 octombrie sărbătorim Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este un prilej de a valida valoarea pe care persoanele vârstnice o au în viața noastră. Este o zi specială, în care îi sărbătorim pe cei care poartă pe chip înțelepciune și lumină, jucând de-a lungul vieții roluri esențiale în societate, indiferent de provocările istoriei.

Pentru generația mai tânără este un privilegiu și o bucurie să avem în preajmă vârstnici, fie că este vorba de membri de familie, prieteni sau doar simpli cunoscuți. Ei inspiră la perseverență și strădanie, avertizându-ne în legătură cu situațiile nefaste pe care, din lipsă de experiență, nu reușim întotdeauna să le anticipăm. Ne îndreptăm către ei pentru sfaturi, ori de câte ori putem, datorându-le respect și considerație pentru ceea ce au construit pentru noi, cu înțelepciune și temeinicie.

1 octombrie trebuie să fie o zi specială nu doar pentru seniorii noştri şi cei din întreaga lume, ci pentru noi toţi, cei care trebuie să le arătăm respectul şi preţuirea pentru eforturile şi realizările lor. De ziua seniorilor, vă urăm din toată inima multă sănătate, o viaţă mai bună şi, împreună cu generaţiile ce ne urmează, să dăm ani vieţii, şi, mai ales, viaţă anilor!

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, 1 Octombrie 2022, ne oferă plăcutul prilej de a transmite cele mai frumoase gânduri și mulțumiri, expresia sincerelor noastre sentimente de apreciere membrilor și colaboratorilor marii familii a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Oradea, urări de sănătate, liniște sufletească, ani îndelungați, împliniri și o viață mai bună.

Am marcat momentul aniversar prin efectuarea activității lunare de analiză și pregătire a casierilor încasatori de teren și am organizat o masă festivă cu participarea acestora, membrilor Consiliului Director, Comisiei de Cenzori și personalului angajat cu CIM.
Despre semnificația sărbătorii, a rostit o alocuțiune dna. Ec Maria Benea, consilier CARP Oradea.

LA MULȚI ANI!
Consiliul Director al C.A.R.P. Oradea